Pentru a te bucura de o piele catifelată și tânără pentru mai multă vreme, trebuie să pui accent pe hidratarea în profunzime a pielii și trebuie să fie un pas important în rutina ta de îngrijire zilnică. Mai ales în sezonul rece, când temperaturile scăzute afectează bariera naturală a pielii mai tare decât în oricare alt anotimp, este important să oferi o atenție deosebită îngrijirii pielii.

Iată sfaturile noastre de îngrijire pentru sezonul rece, ca tu să te bucuri de un ten perfect , hidratat în profunzime, luminos și fără probleme.

 

Creează-ți rutina potrivită
Pentru un ten perfect, ai nevoie de o rutină potrivită nevoilor și tipului tău de ten. Este suficientă o rutină simplă din care să facă parte curățarea cu produse delicate cu tenul, tonifiere, hidratare cu ajutorul unui ser potrivit și al cremelor de zi și de noapte, îngrijire pentru zona ochilor și protecție solară, indiferent de anotimp.

În timp, în funcție de anotimp și nevoile specifice ale tenului tău, rutina ta de îngrijire se poate îmbogăți și poți introduce ușor acizi și alți activi care te vor ajuta să păstrezi hidratarea tenului tău și să ai grijă corespunzător de pielea ta.

Hidratarea începe de la interior
Pentru o hidratare optimă a pielii este necesar să bei suficientă apă în fiecare zi. Nu doar pielea beneficiază în urma consumului suficient de apă ci și toate organele care vor funcționa în parametrii buni. Asigură-te că bei apă în fiecare zi pentru a ajuta pielea să ajungă la nivelul de hidratare de care are nevoie pentru a preveni efectele îmbătrânirii premature.

Exfolierea este un pas important
De cele mai multe ori, exfolierea tenului este trecută cu vederea în sezonul rece, deși, pentru a absorbi mai bine nutrienții din produsele de îngrijire, este necesar să îndepărtăm celulele moarte de la suprafața pielii. Este un pas important care ajută pielea să se mențină sănătoasă. Pentru a nu crea micro-leziuni la nivelul pielii, alege un exfoliant blând, din ingrediente naturale, care stimulează celulele să producă colagen și elastină și previne foto-îmbătrânirea pielii.

Nu uita de măștile faciale
Soarele, stresul, oboseala și schimbările de temperatură sunt factorii principali care duc la îmbătrânirea prematură a tenului. Pentru a preveni apariția ridurilor și liniilor fine, laxității pielii, petelor pigmentare dar și a altor semne de îmbătrânire a tenului, este important să acorzi o atenție în detaliu îngrijirii pielii. Măștile de față au un rol important în îngrijirea pielii, mai ales atunci când te confrunți cu ten uscat sau deshidratat. Pentru un plus de hidratare, alege măști de față cu acid hialuronic, cel mai bun prieten al hidratării în profunzime.